Descrierea proiectului "Diversitate etnoculturală"
Proiectul "Diversitate etnoculturală" îşi propune să realizeze un turneu real şi virtual al judeţului Sibiu cu un număr de 200 de elevi din 7 şcoli şi licee din judeţ, prin care să se cunoască atât partea de nord a judeţului cu vestigii istorice de secole (cetăţile săseşti, bisericile), cât şi partea de sud cu valorile municipiului Sibiu, dar şi cu tradiţii, obiceiuri din Mărginimea Sibiului, legătura dintre acestea fiind atât directă, pe cât posibil, prin întâlniri în cadrul unor reuniuni generale sau parţiale (regionale), dar şi indirectă, prin corespondenţă tradiţională, dar mai ales virtuală, prin internet (email, Facebook, etc).
Tehnologia informaţională este utilizată în toate etapele derulării proiectului, cadrele didactice şi elevii vor folosi computerul pentru a stoca, organiza, procesa, prezenta şi comunica informaţii referitoare la stadiul realizării temelor comune stabilite. Camera foto digitală, videoproiectorul, aparatul de filmat, CD-player-ul, au devenit mijloace folosite cu lejeritate şi în mod frecvent, elevii fiind încurajaţi să îşi dezvolte abilităţi legate de modul de exploatare a noilor descoperiri tehnologice
Prin acest turneu dorim să cunoaştem din punct de vedere istoric, geografic, cultural şi turistic cât mai multe zone ale judeţului, dincolo de barierele financiare, temporale, spaţiale. Activităţile propuse duc la transmiterea de informaţii cu caracter interdisciplinar cu privire la elemente de geografie locală, obiceiuri, tradiţii specifice zonelor în care se află şcolile implicate în proiect, elevii formându-şi deprinderile unui comportament civic responsabil, concretizat în activităţi de durată care ar putea deveni un exemplu pentru comunitatea în care sunt integraţi.
Informaţiile culese în principal prin activităţi extracurriculare vor fi valorificate în cadrul diferitelor discipline de învăţământ. Se va purta un permanent dialog între şcolile participante, pentru aceasta fiind necesar ca fiecare şcoală sau coordonator din şcoală să aibă adresă de email.
Tipuri de activităţi
- Excursii, vizite documentare
- Întâlniri regionale directe şi virtuale pentru schimb de informaţii între parteneri
- Activităţi în echipă pentru strângere de informaţii şi organizare a datelor
- Activităţi practice pentru protejarea naturii
- Audiţii muzicale
- Activităţi de diseminare a rezultatelor: expoziţii cu lucrări de pictură şi grafică, panouri în şcoli, publicaţii în revistele şcolare, ziare locale, participare la emisiuni la TV locală, pagina web etc.
Vom reveni şi cu alte amănunte în curând...
Activităţi interesante şi plăcute elevilor!!!
RăspundețiȘtergere